Anca
Eram intr-o casa veche si paream a fi din trecut insa in vis eram mai mare. Erau niste oameni in afara casei care voiau ceva de la mine si au dat foc la un copac din curte si asteptau sa se extinda focul. Am inceput sa fug prin casa ca sa ies pe o fereastra, mai intai am luat cu mine cateva haine groase pentru ca nu stiam ce o sa se intample cu mine dupa aceea. Ma pregatisem sa sar pe geam cand a venit un om dintr-o alta incapere si m-a atacat, voia sa ma opreasca insa tot in acel moment a venit un alt barbat care m-a salvat iar eu in timpul acela am reusit sa fug.
Georgeta
Am visat moastele Sfantului Parinte Ilie Decapolitul.Parintele era intins in cosciug,cum este şi acum, iar eu asteptam să ma închin şi să mă rog. În vis se întelegea că mai sunt şi alte persoane la rănd.La un moment dat Parintele
şi-a ridicat capul, a deschis ochii şi m-a privit fix, apoi a închis ochii şi s-a întins în cosciug aşa cum era mai înainte.Oare de ce Părintele m-a privit doar pe mine.Sentimentul a fost de liniste,dar intrebarea ramane.
Elena Gheorghe
am visat ca eram intr o biserica si am scos o carte sa mauit la ea si a venit preotul la mine sa mi spuna ca e o carte fff buna si s o citesc ca e scrisa de un preot renumit.Nu mai stiu numele cartii si nici al autorului,dar stiu ca avea coperti albe si poza autorului pe coperta
matei maria
am visat ca o verisoara era mireasa si se marita cu propriul ei fiu
Raluca munteanu
Am visato pe mama mea care a murit acum 5luni se făcea ca o duceam spre groapa si ea era in coșciug ma-m uitat la ea si era vie i-am arătat si surori mele si a vazut si ea dar când sa oprească masina in care era a dispărut. O cautam amândouă cu disperare dar nu o găseam stiam numarul de la masina dar nu il mai țin minte care era, i lam spus surori si eu am plecat acasa mai tarziu cineva ma strigat si a zis ca a ajuns sora mea cu mama am iesit afara si mama era intr-un cărucior cu rotile si era legată de mana stanga,am intrebat-o de ce e legată si a zis ca este de la perfuziile care le a avut inainte sa moară ma-m uitat la ea si era foarte urâtă , era vanata la fata si era îmbrăcată in negru la un moment dat a aparut cumnatele mele cu nepoteii in brate care acum sunt mari dar in vis erau mici de un anisor Si eu cu sora mea mai mica eram la vârsta de 10 respectiv 13 mentionez ca am 28 de ani in prezent mama a cerut sa pupe nepoți iar când ia pupat sa lins la gura sa întors cu fata spre mine si avea o privire foarte urâtă! În momentul ala ma-m trezit de frica
Dorina
Am visat ca fratele meu luase mașina soțului și a făcut accident,s a lovit frontal într un stâlp. În realitate fratele meu nu are carnet
Lenuta
Am visat ca eram in vacanta cu o familie de prieteni cu care nu mai vb. Am sarbatorit craciunul separat dar dupa m-am dus sa o ajut la curatenie sa lasam casa curata ca trebuia sa plecam asta era in alta tara si aveam zborul spre seara. Cind am ajuns la casa am intrat innauntru si era foarte lunga si murdara si in fiecare camera era cite un brad foarte putin impodobit dar toti erau uscati.
constantin
buna ziua am visat ca eram in casa bunicii sotiei mele si am gasit o galeata cu cocosei de aur in soba .aveau inscriptia necuratului .am vrut sa ascund de sotia mea cativa dar m am razgandit .aceasta cand i a vazut vroia sa ia din ei dar nu am lasat o .sunt tare ingrijorat va rog sa ma ajutati sa inteleg ce inseamna
va multumesc
ioana
mam visat 2nopti la rad mireasa si in vis ba radeam plangeam si era foarte multa lume
Elena
Am visat ca mergeam înconjurata de alte persoane și am văzut în față ca se prăbușește un avion mare cu pasageri, alb. Am gândit cumva, ca bine ca nu m-a lovit prăbușirea. Cred ca am întrebat dacă au fost repercursiuni.Ce ar putea însemna?
Mihai
Buna dimineata. Am visat vermi albi care imi scotea din obrazul meu. Viermi aratau ca aia de matase grasi. Va rog sa imi spuneti. Va multumesc .
Dumitrescu
Am visat ca eram intr.un spital unde pe moarte era sotul meu care este mort de 9 ani . Nu i.am vazut chipul dar stiam ca este el, si medicul care incerca sa il salveze. Eu eram in spital cu un barbat pe care in realitate nu il stiu si care era si el cu cineva grav bolnav in spital.
Rebeca
Am visat ca tatal meu era beat iar doi tipi cu o bâtă doreau sa il bata. La un moment dat plecase. Dupa un tip se intorsesera iar eu l-am luat pe unul dintre ei de mana si l-am rugat sa nu il bata pe tata. I am spus ca îi dau bani si tot n-a acceptat. Dupaia i-am spus"îti jur ca fac ce vrei tu ca sa nu il bați pe tata" apoi m-a luat şi m a trantit jos pentru a ma viola. Eu am incercat sa scap dar n-am putut. Si asa s a terminat visul. Si am doar 12 ani
Rebeca
Am visat ca tatal meu era beat iar doi tipi cu o bâtă doreau sa il bata. La un moment dat plecase. Dupa un tip se intorsesera iar eu l-am luat pe unul dintre ei de mana si l-am rugat sa nu il bata pe tata. I am spus ca îi dau bani si tot n-a acceptat. Dupaia i-am spus"îti jur ca fac ce vrei tu ca sa nu il bați pe tata" apoi m-a luat şi m a trantit jos pentru a ma viola. Eu am incercat sa scap dar n-am putut. Si asa s a terminat visul. Si am doar 12 ani
Trasca elena
Buna ziua.am visat ca am gasit o verghieta de aur si o casuta (de 3cm).erau in fata unei case (in fsta unei porti,la strada)le.am ridicat m.am uitat la ele si apoi le.am pus jos crezand ca cineva le.a pus intentionat pt a fi luate(ma gandeam la farmece desi eu nu cred in ele)
Trasca elena
Buna ziua.am visat ca am gasit o verghieta de aur si o casuta (de 3cm).erau in fata unei case (in fsta unei porti,la strada)le.am ridicat m.am uitat la ele si apoi le.am pus jos crezand ca cineva le.a pus intentionat pt a fi luate(ma gandeam la farmece desi eu nu cred in ele)
Teodora
Adesea visez preoti imbracati in reverenda aceea neagra si nu numai. Alteori in vis imi apar preoti purtand toate hainele preotesti, inclusiv camilafca. Ii visez atat in biserica, cat si in afara bisericii.
Un alt vis care ma sperie este acela in care visez sicrie, visez ca a murit cineva drag si nu numai.Primul vis de acest gen, care m-a speriat foarte tare a fost acela in care eu insami m-am visat in sicriu, m-am visat moarta, asta s-a-ntamplat cu o saptamana inainte de a muri tata, adica acum un an si cateva luni. De atunci frecvent am astfel de vise in care imi apare sicriu si sau sicrie, visez ca moare cate cineva…… Este posibil sa fi ramas cu un soc in urma evenimentelor evocate?
Andreea
Aseara mi.am visat fostul iubit
Si cand m.am trezit ma durea un deget de la picior.
Ce inseamna asta?
Suntem despartiti de 6 luni
Adriana
Buna!am visat ca ma aflu intr-o închisoare cu fel si fel de oameni cu probleme paranormale, eram însărcinată in jurul de luna 6-a cand apare sotul meu, ma operează chiar el, isi pune lui copilul in burta . Solicitez un medic sa ma ajute, durerile erau insuportabile, ma îndeamnă sa iau o pompa sa încerc să scot laptele din sani, in momentul in care incep sa scot laptele, el se transforma in sange. De sot nu mai stiu nimic, raman însărcinată din nou, duc sarcina la bun sfarsit însă, mi se face cezariana de urgență si nasc o fetiță minunată. Sunt o persoana care nu crede in visuri insa de data asta crva ma miscat si nu inteleg ce vrea sa imi transmită.
Mirela
Am visat ca i.au căzut 2 masele copilului meu. Ce anume poate semnifica?